Stema are forma unui scut triunghiular, cu marginile rotunjite. În fundal de azur, o pasăre de pradă (uliu) cu zborul luat spre dreapta, de aur. În vârful scutului un brâu undat de argint, plasat în fundal zidit roșu, terminat cu o filieră de argint.
Scutul este timbrat cu o coroană murală cu un turn corespunzător rangului localității.
Semnificația elementelor :
Uliul cu zborul luat spre dreapta este o imagine simbolică a năzuinței spre înălțimi, spre progres. Este simbol solar și are conotații legate de ideea de forța și afirmare. Prin această imagine simbolică s-a reprezentat dezvoltarea economică, socială și demografică fără precedent a comunei, precum și aria de caracter a locuitorilor comunei, recunoscuți ca oameni harnici, gospodari și ospitalieri.
Uliul este asociat cu vânătorii, fiind o pasăre de pradă frecvent întâlnită în Câmpia română.
Din acest punct de vedere este legat de potențialul cinegetic al zonei, bogată în păduri rămase în urma secularului Codru al Vlăsiei.
Potențialul de dezvoltare al comunei este redat de câmpul zidit care atestă explozia edilitară din ultimii ani, comuna Corbeanca fiind recunoscută în principal ca zonă rezidențială.
Brâul undat reprezintă râul Cociovaliștea, care alături de păduri oferă localității un cadru natural de excepție, prin calitatea mediului și biodiversitate.
Deoparte și de alta a râului s-a dezvoltat în ultimii ani o zonă rezidențială binecunoscută.
Culorile alese sunt în armonie cu simbolistica stemei, toate având conotații legate de forță, progres, bogăție și dorință de prosperitate.