Vânatoarea în Corbeanca

Anunț important

În data de 09.03.2025, în Pădurea Buciumeanca (1) și Pădurea Valea Mocanului (2) se vor desfășura activități de vânatoare.

În atenția locuitorilor Comunei Corbeanca

Având în vedere:
  1. Dispozițiile cuprinse în Legea nr. 407/2006 a vânătorii și a protecției fondului cinegetic, în special art. 31 alin. (4) – Autorizația de vânătoare eliberată de gestionar da dreptul titularului acesteia de a vâna exemplarele pentru care a fost eliberata autorizația, pe terenurile incluse în fondul cinegetic respectiv, indiferent de categoria de proprietate și de proprietarul acestora.

  2. Prevederile din Codul silvic – art. 58 și urm. – (1) Accesul persoanelor, pedestru sau cu bicicleta, pe terenurile din FFN este liber și se realizează pe propria răspundere a acestora, fără a se produce prejudicii.
  3. Accesul persoanelor prevăzute la alin. (1) se restricţionează de către administrator/proprietar pentru perioade limitate în zonele de risc la incendii, în zonele de risc în care se realizează lucrări de exploatare forestieră sau activităţi de vânătoare, în zonele de protecţie strictă în care accesul persoanelor este interzis pentru considerente privind protecţia mediului, pe terenurile prevăzute la art. 1 alin. (3) lit.g), cu excepţia drumurilor forestiere, în situația în care nu sunt localizate în perimetrele care fac obiectul situaţiilor enumerate.

În data de 07.03.2025, Primarul Comunei Corbeanca a avut o întâlnire cu reprezentanții celor doua asociații de vânători care gestionează fonduri cinegetice de pe raza comunei. În cadrul acestei întâlniri, au fost discutate aspecte privind exercitarea vânătorii, în concordanță cu accesul cetățenilor în păduri, precum și acțiuni privind informarea completă a cetățenilor cu privire la exercitarea vânătorii în fondurile cinegetice situate pe raza Comunei Corbeanca.

Cele discutate, precum și concluziile trase de participanti sunt consemnate în acest Proces verbal.


Ieri a fost convocat Consiliul Local al comunei Corbeanca în ședință extraordinară de îndată

Ședința a avut loc la clădirea Casa Tineretului din satul Ostratu, comuna Corbeanca, județul Ilfov,
având următoarea ordine de zi:

1. Proiect de hotarare privind aprobarea prelungirii cu un de zile a contractului de inchiriere nr. 3496/07.03.2019, incheiat cu domnul Ene Constantin. Initiator: primarul comunei Corbeanca, domnul Apateanu Stefan Adrian. Comisiile nr.1, 2 si 3.
2. .Proiect de hotarare privind aprobarea indicatorilor tehnico – economici aferenti investitiei privind actualizarea planului urbanistic general (PUG) si elaborarea Regulamentului local de urbanism (RLU) al comunei Corbeanca, Judetul Ilfov, in conformitate cu Anexa la contractul de achizitii de servicii nr. 4531/08.03.2022. Initiator: primarul comunei Corbeanca, domnul Apateanu Stefan Adrian. Comisiile nr.1, 2 si 3.

Dezbatere Publică – privind stabilirea și sancționarea unor contravenții pe teritoriul comunei Corbeanca

În conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 (republicată), privind transparența decizională în administrația publică, se aduce la cunoștință publică următorul proiect de act normativ:

Proiect de hotărâre pentru pentru modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 42/2016 privind modificarea art. 2 din Anexa la Hotărârea Consiliului Local nr. 9/31.07.2008, a Hotărârii Consiliului Local nr. 29/2017 privind completarea art. 2 pct. 4 din Anexa la HCL nr. 42/2016 și a Hotărârii Consiliului Local nr. 47/2019 privind stabilirea și sancționarea unor contravenții pe teritoriul comunei Corbeanca, cu modificările și completările ulterioare

Proiectul de hotărâre, mai sus amintit, cu documentația de bază poate fi consultat:

  • pe site-ul Primăriei comunei Corbeanca la adresa: https://primariacorbeanca.ro/transparenta/
  • la sediul Primăriei comunei Corbeanca, Str. Independenței nr. 14, Corbeanca, 077065, Jud. Ilfov, România (panoul de afișaj);

În conformitate cu prevederile art. 7. alin. (4) din Legea nr. 52/2003 (republicată), începând cu data afișării și până la data de 07.04.2025 se pot trimite în scris propuneri, sugestii și opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de hotărâre supus dezbaterii publice.

Propunerile, sugestiile și opiniile privind proiectul de hotărâre, se vor transmite:

  • prin e-mail la adresa [email protected], mesajul având ca subiect titlul proiectului;
  • prin scrisori transmise prin poștă la adresa Primăriei comunei Corbeanca, Str. Independenței nr. 14, Corbeanca, 077065, Jud. Ilfov;
  • prin depunere la Registratura Primăriei comunei Corbeanca, Str. Independenței nr. 14, Corbeanca, 077065, Jud. Ilfov.

Se convoacă Consiliul Local al comunei Corbeanca în ședință extraordinară pentru data de 28.02.2025 ora 09:00

Ședința va avea loc la clădirea Casa Tineretului din satul Ostratu, comuna Corbeanca, județul Ilfov,
având următoarea ordine de zi:

1. Proiect de hotărâre privind activarea sumei de 2.000.000 lei din excedentul cumulat al bugetului local al anilor anteriori și utilizarea acesteia în anul curent pentru finanțarea obiectivului de investiții “Înființare infrastructură preșcolară, în comuna Corbeanca județul Ilfov” (Titlul 56 si 71) de la secțiunea Dezvoltare. Inițiator: primar Apăteanu Ștefan Adrian. Comisia nr.1.

PROIECT DE HOTĂRÂRE
Privind activarea sumei de 2.000.000 lei din excedentul cumulat al bugetului local al anilor anteriori si utilizarea acesteia in anul curent pentru finantarea obiectivului de investitii “Infiintare infrastructura prescolara, in comuna Corbeanca judetul Ilfov” (Titlul 56 si 71) de la sectiunea Dezvoltare

RAPORT
Compartimentului financiar-contabil din aparatul de specialitate al Primarului Comunei Corbeanca pentru emiterea unei hotarari privind activarea sumei de 2.000.000 lei din excedentul cumulat al bugetului local al anilor anteriori si utilizarea acesteia în anul curent pentru finanțarea obiectivului de investiții „Infiintare infrastructura prescolara , in comuna Corbeanca jud. ILFOV” (Titlul 56 si 71) de la Secțiunea Dezvoltare.

 

REFERAT DE APROBARE
La proiectul de hotarare privind activarea sumei de 2.000.000 lei din excedentul cumulat al bugetului local al anilor anteriori si utilizarea acesteia in anul curent pentru finantarea obiectivului de investitii “Infiintare infrastructura prescolara, in comuna Corbeanca judetul Ilfov” (Titlul 56 si 71) de la sectiunea Dezvoltare

2. Proiect de hotarare privind preluarea in proprietatea publica a comunei Corbeanca, bunuri de inventar- gospodarire de apa si retele aferente de alimentare cu apa si canalizare in Comuna Corbeanca, Sat Tamasi, Jud Ilfov, situata pe terenurile avand numere cadastrale 117665, 118487, 121585 si 118486 . . Initiator: primar Apateanu Stefan Adrian. Comisiile nr.1, 2 si 3.

PROIECT DE HOTĂRÂRE
privind preluarea in proprietatea publica a comunei Corbeanca, bunuri de inventar- gospodarire de apa si retele aferente de alimentare cu apa si canalizare in Comuna Corbeanca, Sat Tamasi, Jud Ilfov , situata pe terenurile avand numere cadastrale 117665, 118487, 121585 si 118486.

REFERAT DE APROBARE
La proiectul de hotarare privind preluarea in proprietatea publica a comunei Corbeanca, bunuri de inventar- gospodarie de apa si retele aferente de alimentare cu apa si canalizare in Comuna Corbeanca, Sat Tamasi, Jud Ilfov , situata pe terenurile avand numere cadastrale 117665, 118487, 121585 si 118486

3. Proiect de hotarare privind aprobarea Raportului de evaluare pentru terenul intravilan in suprafata de 3754 mp- proprietate publica a comunei Corbeanca, situat in comuna Corbeanca, soseaua Unirii nr 297, judetul Ilfov, numar cadastral 100552. Initiator: primar Apateanu Stefan Adrian. Comisiile nr.1, 2 si 3.

PROIECT DE HOTĂRÂRE
privind aprobarea Raportului de evaluare pentru terenul intravilan in suprafata de 3754 mp- proprietate publica a comunei Corbeanca, situat in comuna Corbeanca, soseaua Unirii nr 297, judetul Ilfov, numar cadastral 100552|

RAPORT DE EVALUARE
Teren intravilan in suprafata de 3754 mp- situat in comuna Corbeanca, soseaua Unirii nr 297, judetul Ilfov, numar cadastral 100552

REFERAT DE APROBARE
La proiectul de hotarare privind aprobarea Raportului de evaluare pentru terenul intravilan in suprafata de 3754 mp- proprietate publica a comunei Corbeanca, situat in comuna Corbeanca, soseaua Unirii nr 297, judetul Ilfov, numar cadastral 100552

4. Proiect de hotarare privind aprobarea transferului dreptului de proprietate cu titlu gratuit al microbuzului electric scolar achizitionat prin proiectul “Microbuze electrice pentru elevii din judetul Ilfov” finantat prin Planul National de Redresare si Rezilienta, pilonul VI: Politici pentru noua generatie, Componenta C15: Educatie si aprobarea incheierii unui protocol de cooperare intre Judetul Ilfov – Consiliul Judetean Ilfov si Unitatea Administrativ – Teritoriala Corbeanca. Initiator: primar Apateanu Stefan Adrian. Comisiile nr.1, 2 si 3.

PROIECT DE HOTĂRÂRE
privind aprobarea transferului dreptului de proprietate cu titlu gratuit al microbuzului electric scolar achizitionat prin proiectul “Microbuze electrice pentru elevii din judetul Ilfov” finantat prin Planul National de Redresare si Rezilienta, pilonul VI: Politici pentru noua generatie, Componenta C15: Educatie si aprobarea incheierii unui protocol de cooperare intre Judetul Ilfov – Consiliul Judetean Ilfov si Unitatea Administrativ – Teritoriala Corbeanca.

REFERAT DE APROBARE
La proiectul de hotarare privind aprobarea transferului dreptului de proprietate cu titlu gratuit al microbuzului electric scolar achizitionat prin proiectul “Microbuze electrice pentru elevii din judetul Ilfov” finantat prin Planul National de Redresare si Rezilienta, pilonul VI: Politici pentru noua generatie, Componenta C15: Educatie si aprobarea incheierii unui protocol de cooperare intre Judetul Ilfov – Consiliul Judetean Ilfov si Unitatea Administrativ – Teritoriala Corbeanca.

5. Proiect de hotarare privind desemnarea unor administratori provizorii la SC TRANS AUTO CORBEANCA SRL. Initiator: primar Apateanu Stefan Adrian. Comisiile nr.1, 2 si 3.

PROIECT DE HOTĂRÂRE
Privind desemnarea unor administratori neexecutivi provizorii
la SC TRANS AUTO CORBEANCA SRL.

REFERAT DE APROBARE
Pentru desemnarea unor administratori provizorii
la SC TRANS AUTO CORBEANCA SRL

Propunere de suplimentare a ordinii de zi:

6 . Proiect de hotărâre privind aprobarea organizării rețelei școlare pentru anul școlar
2025-2026, în comuna Corbeanca, județul Ilfov. Inițiator: primar Apăteanu Ștefan Adrian. Comisiile nr.1, 2 si 3.

PROIECT DE HOTĂRÂRE
Privind aprobarea organizării rețelei școlare pentru anul școlar
2025-2026, în comuna Corbeanca, județul Ilfov.

ANEXĂ LA PROIECT
Privind aprobarea organizării rețelei școlare pentru anul școlar
2025-2026.

REFERAT DE APROBARE
Privind aprobarea organizării rețelei școlare pentru anul școlar
2025-2026.


Măsurători cadastrale – Sector 7, Comuna Corbeanca

Stimați cetățeni ai Comunei Corbeanca,

Având în vedere Contractul „Servicii de înregistrare sistematică în Sistemul Integrat de Cadastru și Carte Funciară a imobilelor UAT Corbeanca, județ Ilfov în cadrul Programului Național de Cadastru și Carte Funciară”, încheiat cu S.C. GEOMATICS INTEGRATED SERVICES S.R.L.

Vă informăm că în perioada 25-28 Februarie începând cu orele 8:00 vor începe măsurătorile din intravilanul Comunei Corbeanca, Sat Tamași, Sector 7, cuprinzând următoarele străzi: Strada Atena; Strada Hystria (intervalul impar de numere administrative 33A-51 și intervalul par de numere administrative 20A-32B), Strada Caisului; Strada Piersicului (intervalul par de numere administrative 2-12), Strada Nordului (intervalul impar de numere administrative 1-11), Bulevardul Parcului (intervalul impar de numere administrative 5-17), Strada Plantelor (intervalul par de numere administrative 6-20 și intervalul impar de numere administrative 15-21), Strada Trifoiului (intervalul par de numere administrative 16-20).

Vă rugăm să permiteți accesul echipelor de măsurători în curțile dumneavoastră.

 

 


Comandamentul de deszăpezire și combatere a poleiului

La nivelul primăriei comunei Corbeanca funcționează Comandamentul de deszăpezire și combatere a poleiului, pentru iarna 2024 – 2025.
În conformitate cu programele de deszăpezire și combatere a poleiului întocmite de către societatea de salubrizare Trans Auto Corbeanca, se vor verifica următoarele:

  • existența utilajelor prevăzute în programele de deszăpezire și combatere a poleiului, tipul și numărul acestora;
  • stocul de carburanți;
  • stocul de materiale antiderapante;
  • completarea unui Jurnal de activitate pe timp de iarnă, întocmit la bazele de deszăpezire și completarea acestuia;
  • organizarea dispeceratului pentru preluarea și soluționarea sesizărilor privind activitatea de deszăpezire și combatere a poleiului;

Verificarea se face prin sondaj.
Vă rugăm ca orice problemă sau stare de fapt care poate influiența buna desfășurare a deszăpezirii și combaterii poleiului, să fie comunicată în regim de urgență către:
0733-937.648 – viceprimar – dl.Nicolae S. Mihăilescu
0743-020.007 – inspector superior – dl. Buricatu Dan.

Vă mulțumim pentru implicare si vă asigurăm că vom face tot ce este posibil în consens cu atribuțiile noastre, pentru ca toți cetățenii comunității să circule în siguranță în condițiile codurilor meteorologice anunțate.


Informare: Referitor la curățarea zăpezii și a gheții de pe trotuarele aferente imobilelor

Stimați proprietari, chiriași și administratori de imobile,

Prin prezenta, dorim să va aducem la cunoștință faptul că, în conformitate cu prevederile art. 1, alin. (2) din Ordonanța nr. 21/2002 privind gospodărirea localităților urbane și rurale: „Asigurarea și păstrarea curățeniei și ordinii pe teritoriul localităților, buna gospodărire a acestora și respectarea normelor de igienă constituie o obligație fundamentală a autorităților administrației publice locale, a instituțiilor publice, a operatorilor economici și a altor persoane fizice și juridice”

Astfel, în sensul prevederilor legislative anterior menționate, administratorii și utilizatorii imobilelor au obligația legală de a curăța zăpada și gheața depusă pe trotuarul aferent imobilului pe care îl dețin sau își desfășoară activitatea. 

Pentru a facilita o circulație mai ușoară și în siguranță în timpul sezonului rece, vă rugăm să aveți în vedere următoarele:

  • Îndepărtarea țurțurilor de gheață de pe acoperișuri pentru a preveni
    accidentele;
  • Curățarea zăpezii și gheții de pe trotuar în maximum 24 de ore după
    încetarea ninsorii;
  • Asigurarea unui acces pietonal sigur și neîngreunat.

În cazul în care constatați nereguli privind îndepărtarea zăpezii sau a gheții în alte situații decât cele mai sus prezentate, vă rugăm să apelați operatorul de salubritate Trans Auto Corbeanca la nr. de telefon 0799.979.405 pentru a solicita intervenția acestuia.

 


Se convoacă Consiliul Local al Comunei Corbeanca în ședință extraordinară de îndată, pentru data de 17 februarie 2025, ora 14:00, Casa Tineretului, Ostratu.

Se convoacă Consiliul Local al comunei Corbeanca în ședință extraordinară de îndată pentru data de 17.02.2025 ora 14:00, ce va avea loc la clădirea Casa Tineretului din satul Ostratu, comuna Corbeanca, judetul Ilfov, avănd următoarea ordine de zi:

1.Proiect de hotărâre privind aprobarea contractării unui împrumut în valoare de 9,245,749 lei, în conformitate cu prevederile art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 133/2024 pentru asigurarea unor împrumuturi din Trezoreria Statului. Inițiator: primar Apăteanu Ștefan Adrian. Comisia nr.1.

Distribuire de material antiderapant

Trans Auto Corbeanca ne anunță:
Azi de dimineață, începând cu ora 04.00, sărărița din dotarea societății va pleca pe străzile comunei, pentru a acoperi în primul rând zonele de pantă.
De la ora 6:30 vom încărca încă 4 platforme cu material antiderapant și fiecare va pleca pe o rută diferită pentru a arunca manual materiale antiderapante.
Dacă va fi multă zăpadă, vor merge cu plugul în față, urmat de sărăriță care va împrăștia compozitul de prevenire a alunecării pe gheață.
 
Ieri s-a aruncat destul de mult material pe strazi, iar azi vom face la fel.
Nu continuăm cu împrăștiatul de material antiderapant pe timp de noapte penru că dacă ninge în continuu, nu are efect și risipim materialele.
Dată fiind dotarea de care dispunem în prezent vom acoperi cu greu toată comuna, dar căutăm soluții operative pentru a dispune de utilaje suplimentare.
Comandamentul de gestionare a situației vă asigură că începând cu ora 04.00, se vor activa toate resursele de care dispunem.

Având în vedere condițiile din perioada care următoare, ne-ar ajuta foarte mult dacă mașinile personale vor fi parcate în curți (unde este posibil), pentru a preveni orice problemă legată de trecerea plugului pe străzi.
 
Precizam că intervenția pe drumurile județene DJ 101 și DJ 101 A, se face doar de către utilajele coordonate de comandamentul de la nivelul Consiliului Județean Ilfov.

Mulțumim de înțelegere!


Anunțuri de angajare

Așa cum v-am anunțat în urmă cu câteva săptămâni, Primăria a demarat procedura la Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP) pentru a scoate la concurs o serie de posturi vacante. Astăzi, avem plăcerea să vă informăm că anunțurile referitoare la posturile scoase la concurs au fost publicate pe site-ul Primăriei Corbeanca și pe site-ul ANFP.

Posturile disponibile pentru care vă puteți înscrie pentru a participa la concurs sunt următoarele:

  • Șef Serviciu în cadrul Serviciului Dezvoltare;
  • Șef Serviciu în cadrul Serviciului Financiar Contabilitate, Resurse Umane și Acte Administrative;
  • Inspector Superior în cadrul Serviciului Dezvoltare Compartiment Investiții și Fonduri Europene;
  • Inspector Superior în cadrul Serviciului Financiar Contabilitate, Resurse Umane și Acte Administrative – Compartimentului Executări Silite.

Pentru detalii suplimentare despre cerințele fiecărui post şi procesul de înscriere pentru participarea la concurs, vă invităm să consultați anunțurile oficiale disponibile mai jos şi pe https://www.anfp.gov.ro/.

Vă așteptăm să faceți parte din echipa noastră și să contribuiți împreună cu noi la dezvoltarea și bunăstarea comunității Corbeanca!

Primăria Comunei Corbeanca organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcției publice unice de conducere vacantă de Șef Serviciu, clasa I, din cadrul Serviciul Dezvoltare […] ANUNȚ COMPLET


Primăria Comunei Corbeanca organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcției publice unice de conducere vacantă de Șef Serviciu, clasa I, din cadrul Serviciului Financiar Contabilitate, Resurse Umane și Acte Administrative […] ANUNȚ COMPLET


Primăria Comunei Corbeanca organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcției publice unice de execuție vacantă de inspector, clasa I, grad profesional superior din cadrul Serviciului Dezvoltare – Compartiment Investiții și Fonduri Europene […] ANUNȚ COMPLET


Primăria Comunei Corbeanca organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcției publice unice de execuție vacantă de inspector, clasa I, grad profesional superior din cadrul Compartimentului Executări Silite – Serviciului Financiar Contabilitate, Resurse Umane și Acte Administrative […] ANUNȚ COMPLET


Se convoacă Consiliul Local al comunei Corbeanca în ședință extraordinară pentru data de 31.01.2025 ora 09:00

DISPOZIȚIE PRIMAR:
Se convoacă Consiliul Local al comunei Corbeanca în ședință extraordinară pentru data de 31.01.2025 ora 09:00, ce va avea loc la clădirea Casa Tineretului din satul Ostratu, comuna Corbeanca, judetul Ilfov, având următoarea ordine de zi:

1. Proiect de hotărâre privind acordarea normei de hrană pentru personalul din cadrul Poliției Locale a Comunei Corbeanca. Inițiator: primarul comunei Corbeanca, domnul Apăteanu Ștefan Adrian. Comisiile nr.1, 2 si 3.

PROIECT DE HOTĂRÂRE
privind acordarea normei de hrană pentru personalul din cadrul Poliției Locale a Comunei Corbeanca

Anexă la PROIECTUL DE HOTĂRÂRE
Valoarea financiară zilnică a normei de hrană acordată personalului Poliţiei Locale a Comunei Corbeanca

REFERAT DE APROBARE
pentru acordarea normei de hrană personalului din cadrul Poliției Locale a Comunei Corbeanca

2. Proiect de hotărâre privind transformarea unui post vacant, funcție contractuală, din cadrul aparatului de specialitate al Primarului comunei Corbeanca. Inițiator: primarul comunei Corbeanca, domnul Apăteanu Ștefan Adrian. Comisiile nr.1, 2 si 3.

PROIECT DE HOTĂRÂRE
privind transformarea unui post vacant, funcție contractuală, din cadrul aparatului de specialitate al Primarului comunei Corbeanca

RAPORT DE SPECIALITATE
privind transformarea unui post vacant, funcție contractuală, din cadrul aparatului de specialitate al Primarului comunei Corbeanca

REFERAT DE APROBARE
privind transformarea unui post vacant, funcție contractuală, din cadrul aparatului de specialitate al Primarului comunei Corbeanca

3. Proiect de hotărâre privind privind înfiintarea Societătii de Servicii Comunitare Corbeanca – SSCC. Inițiator: primarul comunei Corbeanca, domnul Apăteanu Ștefan Adrian. Comisiile nr.1, 2 și 3.

PROIECT DE HOTĂRÂRE
privind înființarea Societății de Servicii Comunitare Corbeanca – SSCC

ANEXĂ 1
ACT CONSTITUTIV AL SOCIETĂȚII DE SERVICII COMUNITARE CORBEANCA – SSCC

ANEXA 2
CONTRACT DE ÎNCHIRIERE

REFERAT DE APROBARE
privind înființarea Societății de Servicii Comunitare Corbeanca – SSCC


În curând vor fi scoase la concurs mai multe posturi vacante

 


Primăria Corbeanca va scoate în curând la concurs mai multe posturi vacante!

Procedurile pentru anunțarea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici (ANFP) în vederea scoaterii la concurs a mai multor posturi vacante au fost demarate anul trecut.
Dacă sunteți interesați de oportunitățile de angajare în cadrul administrației publice locale și aveți studii într-unul din urmatoarele domenii: juridic, economic, construcții sau administrație publică, vă invităm să rămâneți la curent cu detaliile oficiale.

Mai multe informații vor fi disponibile începând cu data de 05.02.2025 aici și pe site-ul ANFP. (www.anfp.gov.ro).

Posturi vacante pentru care se poate depune cerere de transfer

Email de contact:
[email protected]

 
Primăria Corbeanca vă aduce la cunoștință că, în cadrul aparatului de specialitate al Primarului, există un număr de posturi vacante pentru care se poate depune cerere de transfer. Dacă aveți studii în domeniile specifice posturilor și îndepliniți condițiile de vechime necesare, vă invităm să ne contactați pentru mai multe informații.

Posturi vacante:

1. Arhitect Șef – șef serviciu (disponibil din februarie 2025)

→ Cerințe de angajare:

  • studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă de arhitect diplomat, urbanist diplomat, arhitect sau urbanist absolvent cu licență și master sau studii postuniversitare în domeniul urbanismului și amenajării teritoriului, conform art. 361, lit.b) din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismului, cu modificările și completările ulterioare;
  • să fie atestat de Registrul Urbaniștilor din România;
  • studii de masterat sau postuniversitare absolvite în domeniul administrației publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice, în condițiile legii.
  • Vechimea necesară în specialitate: 7 ani.
2. Inspector superior – Serviciul Urbanism – Compartiment Urbanism (disponibil imediat)

→ Cerințe de angajare:

  • studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul arhitectură, urbanism, sau inginerie civilă și instalații.
  • Vechimea in specialitate necesara: 7 ani.
3. Inspector superior – Serviciul Urbanism – Compartiment Utilități Publice și Protecția Mediului (disponibil imediat)

→ Cerințe de angajare:

  • studii universitare de licență, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul inginerie civilă și instalații, construcții, ingineria mediului sau urbanism.
  • Vechimea in specialitate necesara: 7 ani.
4. Consilier Asistent – Serviciul Dezvoltare – Compartiment Investiții și Fonduri Europene (disponibil imediat)

→ Cerințe de angajare:

  • studii universitare de licență, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul economic, juridic sau construcții.
  • Vechimea in specialitate necesara: 1 an.
5. Consilier Principal – Serviciul Dezvoltare – Compartiment Investiții și Fonduri Europene (disponibil imediat)

→ Cerințe de angajare:

  • studii universitare de licență, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul economic, juridic sau construcții.
  • Vechimea in specialitate necesara: 5 ani.
6. Polițist Local I Principal – Serviciul Poliția Locală – Compartiment Ordine Publică (disponibil imediat)

→ Cerințe de angajare:

  • studii universitare de licență, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă.
  • Vechimea in specialitate necesara: 5 ani.
7. Polițist Local I Asistent – Serviciul Poliția Locală – Compartiment Inspecție și Control (disponibil imediat)

→ Cerințe de angajare:

  • studii universitare de licență, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă.
  • Vechimea in specialitate necesara: 1 an.